Dislipidemia reprezintă o tulburare a metabolismului lipidic și este caracterizată prin modificarea valorilor grăsimilor din sânge, mai exact a colesterolului și a trigliceridelor. Are un rol determinant în apariția aterosclerozei și este un important factor de risc cardiovascular ce crește riscul de infarct miocardic sau de accident vascular cerebral.

          Dislipidemiile se pot manifesta prin creșterea colesterolului total, creșterea concentrației colesterolului „rău” (denumit LDL) și scăderea concentrației colesterolului „bun” (denumit HDL), dar și creșterea concentrației trigliceridelor.

          Dislipidemia poate să apară la orice vârstă și reprezintă un factor de risc cardiovascular major. Monitorizarea permanentă a stării de sănătate poate ajuta depistarea timpurie și stabilirea unui diagnostic corect.

          Diagnosticul de dislipidemie se va stabili de către medicul specialist în urma unor anumite investigații specifice, precum examenul clinic general și evaluarea profilului lipidic (Colesterol total, LDL-colesterol, HDL-colesterol și trigliceride). Sunt de asemenea recomandate anumite investigații imagistice (electrocardiograma, ecografia cardiacă, dar și investigarea vaselor de sânge, în special ale membrelor inferioare).

          Dislipidemia este o afecțiune care nu produce simptome, manifestându-se prin complicațiile pe care aceasta le poate provoca.

          Există o multitudine de factori care pot determina această afecțiune, printre care factorii genetici, care joacă un rol important în dezechilibrul nivelului lipidelor în sânge, dar și factori precum stilul de viață dezechilibrat (alimentația, fumatul, sedentarismul și consum ul excesiv de alcool).

          Dislipidemia poate crește riscul anumitor boli și poate duce în timp la boli cardiovasculare, obezitate, diabet zaharat, afecțiuni ale rinichilor și ficatului.

          Studiile recente au demonstrat faptul că adoptarea unui stil de viață sănătos duce la scăderea nivelului de LDL-colesterol din sânge cu 20%. Managementul inițial al dislipidemiei implică modificări ale stilului de viață ce includ un aport adecvat de legume, fructe, cereale integrale, leguminoase, lactate, carne slabă de pui sau pește. De asemenea, este foarte important consumul de fibre din fructe și leguminoase care contribuie la scăderea LDL-colesterol. În plus, activitatea fizică, efortul aerobic regulat, scăderea în greutate și stoparea fumatului cresc valoarea HDL-colesterol din sânge.

          Dintre alimentele nerecomandate fac parte cele de origine animală care conțin grăsimi, precum carnea de porc, miel, oaie, mezeluri, lapte integral, maioneză, smântână, produsele care conțin zahăr, dar și alcoolul.

          Pe lângă modificări ce țin de alimentație, pacienților care prezintă complicații le este recomandat tratamentul medicamentos. Tratamentul cel mai frecvent utilizat pentru tratarea dislipidemiei este cel cu statine, care ajută scăderea nivelului LDL-colesterol din sânge. Pe lângă tratamentul cu statine se pot administra fibrați, care au acțiune semnificativă în ceea ce privește scăderea nivelului de trigliceride, dar și niacina (Vitamina B3), care acționează asupra scăderii nivelului de colesterol și de trigliceride.

          Pentru prevenirea apariției dislipidemiei, precum și tratarea ei, cooperarea dintre medicul specialist și pacient este necesară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *